FRONTIERELE FIZICII

Prof. Dan Crăciun    
Liceul „Andrei Mureşanu” Braşov

ELEMENTE DE TEORIA CUNOAŞTERII

Din punct de vedere cultural, cunoaşterea poate fi dobândită de om în mai multe moduri, şi anume:

  • Prin revelaţie directă a Lui Dumnezeu (teofanie). De exemplu Cărţile lui Moise din Vechiul Testament, Apocalipsa din Noul Testament, Coranul, cărţile lui Enoh. Chiar în aceste cărţi se precizează modul cu totul surprinzător în care Dumnezeu sau îngerii  Săi au revelat celor pregătiţi învăţătura. Cel prin care se primeşte această cunoaştere directă – revărsarea nemijlocită a graţiei Lui Dumnezeu – are inima pură a unui copil, blândeţea şi iertarea unui sfânt, iubirea şi înţelepciunea unui înger şi este o făptură aleasă de Dumnezeu. Destinatara acestei învăţături îndeplineşte măcar una din virtuţile enumerate anterior şi este şi ea o fiinţă aleasă de Dumnezeu.
  • Cunoaşterea revărsată prin inspiraţie (artistică sau ştiinţifică). Artistul / omul de ştiinţă inspirat este, şi el, mai degrabă agentul cunoaşterii decât destinatarul ei. Operând preponderent prin simboluri, acest gen de cunoaştere se adresează în special sufletului.
  • Cunoaşterea dobândită prin educaţie şi autoeducaţie. Cât timp omul căruia i se adresează această modalitate se menţine într-o atitudine profană faţă de cunoaştere, el va avea acces doar la această ultimă formă de interfaţă dintre conştiinţa sa profană şi misterioasa lume înconjurătoare. [6] La momentul potrivit puritatea, uimirea, încântarea sau exaltarea în faţa necunoscutului, misterul profund trăit în faţa vieţii sau a cunoaşterii a tot ce ne înconjoară vor impulsiona saltul de la cunoaşterea mentală comună la nivele din ce în ce mai elevate şi mai profunde ale cunoaşterii umane. [1]

Pentru a ilustra într-un mod foarte sugestiv aventura cunoaşterii oricărui om ce aparţine sau a aparţiut umanităţii, vom prezenta în cele ce urmează un model al cunoaşterii.

SFERA CUNOAŞTERII

            Se vorbeşte adeseori la modul figurat despre sfera cunoaşterii umane. Dar dacă aceasta n-ar fi doar o simplă figură de stil, ci o realitate psihologică? Oare nu cumva această sintagmă atât de des folosită are un corespondent în lumea tainică a ideilor?

            Haideţi să explorăm acestă posibilitate!

imaginăm astfel pentru început o sferă ce are un centru şi radial, pornind întrucâtva din acest centru, sunt numeroase sectoare sferice care decupează pe suprafaţa sferei diferite figuri asemănătoare cu dreptunghiuri ,pătrate, trapeze, triunghiuri… Ne putem reprezenta fiecare din aceste sectoare ca fiind un domeniu al cunoaşterii, iar planurile ce despart aceste domenii sunt frontierele dintre diferitele discipline. Deoarece este dificil să desenăm o sferă în spaţiu cu toate planele radiale interioare, vom ilustra doar o secţiune a acestei sfere, ce va avea astfel forma unui cerc. Totuşi vă rog să aveţi în vedere că aceasta este o simplificare foarte sărăcăcioasă a sferei în discuţie.             Să luăm spre exemplu domeniul fizicii. La periferia sferei cunoaşterii ce corespunde acestui domeniu se află fenomenele observabile: gravitaţia, fenomenele electrice, magnetice, termice optice sau atomice şi nucleare. Observarea şi descrierea lor constituie primul strat al cunoaşterii, de la periferie. Apoi descoperim că aceste fenomene au la bază anumite legi fizice. Chiar  expresia „au la bază” ne arată foarte clar că acest nivel al cunoaşterii susţine nivelul fenomenelor, aşadar este mai profund, mai aproape de centru. La rândul lor legile se

fundamentează pe anumite legi esenţiale sau postulate, iar acestea, la rândul lor se fundamentează pe anumite categorii esenţiale cum sunt  timpul, spaţiul, masa etc. Acestea sunt cărămizi fundamentale ce conduc cunoaşterea spre profunzimi şi mai mari.

            Ajungând aici e necesar să facem mai multe observaţii. Remarcăm faptul că aceste cărămizi sunt „suspendate” în sfera cunoaşterii, nu au o altă bază pe care să se sprijine. Evident, acest lucru este imposibil. În realitate am ajuns la limitele cunoaşterii profane. Pentru a adânci şi mai mult cunoaşterea şi înţelegerea la acest nivel e necesar să abandonăm metoda pur raţională şi să abordăm modalităţi intuitive, simbolice.

            O altă observaţie este că aceste categorii sunt redundante, adică se definesc prin ele însele, ceea ce conduce la concluzia anterioară. De asemenea e de remarcat că am ajuns la Sistemul Internaţional de mărimi şi unităţi (în mod asemănător, dacă ne-am propune explicitarea categoriei de materie – masă am ajunge la particulele elementare: protoni, neutoni şi electroni, constituite şi ele din quarck-uri sau stringuri – şi care la rândul lor ar fi „suspendate” în sfera cunoaşterii deoarece sunt redundante (adică se definesc prin ele însele, nu cunoaştem cărămizile ce să le compună pe acestea!). În fine, e de observat că aceste categorii sunt de fapt anumite proprietăţi specifice naturii: succesiune, depărtare, inerţie, iar mărimile asociate lor: timp, spaţiu şi masă sunt nişte concepte, care există doar în mintea noastră!

            Progresul cunoaşterii (individual sau social)  se poate realiza fie prin aprofundarea descoperirilor fundamentale într-un anumit domeniu, fie prin explorarea frontierelor acelei discipline cu altele învecinate.  

Prin această adâncire apar  relaţii mai complexe, imaginaţia noastră devine mult mai creatoare , ni se deschid spaţii conceptuale nebănuite anterior.

            Aşa cum observăm în reprezentarea grafică, putem presupune că Sfera cunoaşterii conţine încă de la începuturile umanităţii întreaga cunoaştere posibilă. Ea a fost generată din punctul primordial central, odată cu întreaga Creaţie. Aici considerăm Creaţia ca având loc pe multiple planuri. [1], [5]

            Viziunea fiecărui om, de-a lungul existenţei sale, efectuează un anumit parcurs prin această sferă: fie pe „orizontală” (la aceeaşi depărtare de centru), fie îndepărtându-se de centru (de esenţa lucrurilor), fie apropiindu-se de acest centru. În majoritatea cazurilor itinerariul prin sfera cunoaşterii este sinuos, apropiindu-se mai mult de un anumit domeniu al cunoaşterii într-o perioadă a vieţii, iar în alta apropiindu-se de un alt domeniu etc.

Se conturează din ce în ce mai clar unele întrebări: ce anume căutăm, fiecare dintre noi, în viaţă? Este oare ceva comun tuturor oamenilor în aventura cunoaşterii?

.           Răspunsul probabil va fi: fericirea. Totuşi fiecare dintre noi avem o altă reprezentare a propriei noastre fericiri şi chiar a fericirii altora. Ştim din experienţă că atunci când trăim stări de fericire, de entuziasm, de elan, avem o percepţie nouă şi proaspătă asupra întregii realităţi. Chiar dacă am mai trăit acea experienţă odată cândva, totuşi avem clar senzaţia de nou, de viu şi de autentic. Şi asta arată că perspectiva noastră s-a transformat, suntem mult mai aproape de sufletul nostru, ne recunoştem acum nevoile reale şi ne putem desprinde fără nici o dificultate de aspectele efemere ce ni se păreau importante. Am realizat o aprofundare a veritabilei cunoaşteri, tăcută, fără cuvinte, o apropiere de centrul Sferei. Oricine s-a îndrăgostit sau a avut inspiraţii artistice sau ştiinţifice, ştie ce descriem aici.

concluzie, indiferent care este idealul nostru veritabil în viaţă: fericirea, împlinirea unor aspiraţii, pacea profundă etc., acesta implică apropierea de centrul Sferei cunoaşterii şi experimentarea unei viziuni din ce în ce mai unitare şi mai plină de mister şi prospeţime a Totului. Iar în acest demers fiecare are drumul lui. Iată de ce se spune: „Câţi oameni, atâtea căi.” Fiecare învăţăm de-a lungul vieţii că prin itinerariul ales (propriu şi unic pentru fiecare dintre noi) să ne apropiem de centrul esenţial. O modalitate înţeleaptă este să folosim frontiera dintre două discipline, deoarece aceasta ne conduce DIRECT către centru! Avem astfel şansa de a evita ocoluri inutile, stagnări sau chiar regrese. Iată de ce considerăm atât de importante frontierele ştiinţelor: ne oferă o cale directă şi sigură de acces la ceea ce cu toţii ne dorim, mai mult sau mai puţin limpede – regăsirea de sine şi condiţia existenţială a unităţii depline. 

            Odată cu adâncirea  în sfera cunoaşterii, deşi câmpul se restrânge, paradoxal conştiinţa devine din ce în ce mai expansionată – acesta este un proces foarte firesc, natural. De fapt sunt două procese distincte complementare: contracţia energiei ce îi este asociată conştiinţei şi creşterea frecvenţei ei de vibraţie – proces ce are loc odată cu aprofundarea cunoaşterii – şi simultan expansiunea, dilatarea conştiinţei propriu-zise, ce ne dă astfel senzaţia de spaţiu. Este ca şi cum, datorită creşterii frecvenţei, putem explora spaţii din ce în ce mai mici care au detalii din ce în ce mai vaste. [2] În alţi termeni, atunci cînd timpul se contractă (curgerea timpului este accelerată) avem simultan senzaţia de dilatare a spaţiului conştiinţei – suntem în plus entuziaşti, binevoitori, fericiţi. Iar atunci când timpul se dilată (curgerea lui se încetineşte foarte mult, ne îndreptăm spre periferia sferei cunoaşterii) spaţiul se contractă şi avem chiar şi strania senzaţie fizică de sufocare, de a fi „strâmtoraţi”. [1], [2], [4] Curgerea lentă a timpului corespunde unei stări subiective de plictiseală, blazare, supărare, chin interior şi toate acestea sunt stări pe care oricine vrea să se apropie de cunoaşterea veritabilă este necesar să înveţe să le depăşească. Ele corespund de altfel unei lipse complete a sacrului din viaţa noastră, viaţă ce se desfăşoară în profan. [6] De remarcat că acest mod de viaţă este perfect posibil pentru orice om – şi cu siguranţă că fiecare dintre noi am traversat şi astfel de perioade – şi este la libera noastră alegere cum vrem să ne trăim viaţa: în profan sau în sacru, în blazare şi plictiseală sau în entuziasm şi bucurie. Iar aceia care vor spune că în viaţă suntem condiţionaţi de evenimentele exterioare le reamintim că acestea sunt doar aparenţe, simple valuri pe suprafaţa Sferei, iar adevărata noastră responsabilitate constă în alegerea felului în care reacţionăm la acestea. Conjuncturile exterioare sunt oportunităţi de progres a viziunii noastre globale, iar alegerile pe care le facem ne permit fie ratarea, fie  fructificarea acestor oportunităţi. Chiar şi în cele mai nefavorabile şi bizare situaţii de viaţă există o perspectivă ce ne readuce starea de armonie: această perspectivă, (îndrăznim să afirmăm fără excepţie!) se află mai spre centrul Sferei cunoaşterii faţă de viziunea pe care o avem în prezent.

            Aşadar, având mereu în vedere apropierea de centrul Sferei cunoaşterii suntem pe drumul ce ne permite transformarea creatoare, creşterea virtuţilor morale şi progresul nostru real iar toate acestea se pot realiza mai eficient urmând una dintre frontierele ştiinţelor.

Bibliografie:
[1] Einstein, Albert „Cum văd eu lumea” Ed. Humanitas, 1996
[2] Bohm, David „Plenitudinea lumii şi ordinea implicită” Ed. Humanitas, 1995
[3] Weinberg, Steven „Primele trei minute ale Universului” Ed. Politică, 1984
[4] Jung, Carl Gustav „Puterea sufletului. Antologie” Ed. Anima, 1994
[5] Nicolau, Edmond „Ingineria cunoaşterii” Ed. Albatros 1985
!61 Eliade, Mircea „Sacrul şi profanul” Ed. Humanitas 1995

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *